Feeds:
Posts
Comments

"The Beast" (www.maiseyyates.com)

Uiţi, o iei pe alte drumuri, te pierzi printre atâtea impresii şi vine un moment… în care îţi aminteşti că ai  ceva care nu te-a părăsit niciodată: corectitudinea! Corectitudinea faţă de cine eşti, corectitudinea  faţă de lucrurile în care crezi! Când spui „m-am schimbat”, eşti de fapt acelaşi „tu”, doar mai curajos! Nu poţi evolua decât dacă rămâi constant. Sună contradictoriu, dar nu experienţele prin care ne trecem ne construiesc caracterul, ci noi influenţăm cursul acestora. Tăria de caracter nu te părăseşte niciodată, altfel nu ai mai avea puterea de a recunoaşte că te poţi înşela. Numai absurditatea este de partea celor care au impresia că perfecţiunea se atinge fără sa comiţi greşeli. Adesea confundăm performanţa cu trufia şi ca Baba Dochia, adunăm reuşite de parcă ar fi straturi de haine care să ne ţină „de cald” în cazul în care cineva ne descoperă slăbiciunile!

Tot mai des, în ultima perioadă, am impresia că oamenii îşi lasă acasă adevărata personalitate şi ies în lume cu, ceea ce cred ei că este varianta lor mai bună! Aşa te pierzi printre atâtea aparenţe¸ încât la un moment dat oboseşti şi parcă intri şi tu într-o stare de amorţeală. Mare greşeală! Nu poţi fi stăpân pe viaţa altcuiva, dar cu siguranţă ai tot dreptul să procedezi cu a ta aşa cum crezi tu de cuviinţă. Chiar şi acum, prefer să credeţi că sunt nebună decât să regret mai târziu că, încă o dată, am păstrat pentru mine ceva ce e perfect normal să spun. Nimeni nu are dreptul să-ţi conteste alegerile mai mult sau mai puţin inspirate, atâta timp cât tu ai responsabilitatea să ţi le asumi! Mă deranjează faptul că simţi nevoia să dai explicaţii constant, deşi tu, la rândul tău, nu ceri niciuna. Nu duc lipsă de idei, doar sufăr de diplomaţie în exces şi prefer să nu creez conflicte inutile. Mi-am dat seama că, în realitate, trebuie să spui cu voce tare ceea ce crezi! Nu este o bătălie a ego-urilor, nu ţine de ambiţii absurde, ci mai degrabă e o modalitate de a demonstra că nu poţi pretinde de la alţii respect dacă nu-ţi valorifici părerile.

Nu sunt un „bucătar” cu experienţă, dovadă stă „ciorba” de mai sus, mai puţin gustoasă, dar pe cuvânt că îmi dau silinţa! Dacă cineva încearcă să mă înveţe, promit să nu tai degete care nu-mi aparţin, cu satârul! Dacă ţi-ai pus boneta pe cap şi te numeşti „bucătar-şef”, asta nu înseamnă că ingredientele o să se combine de la sine. Poţi să dai indicaţii în stânga şi în dreapta, să presupui că ceilalţi ştiu ce au de făcut, iar la final să evaluezi preparatul fără să-l fi gustat, e imposibil. Nu mai vorbesc de mult despre „arta gătitului”, mă limitez doar la a vă spune că oricine are nevoie de un vot de încredere, indiferent de concepţiile noastre de „simetrie”. Construim ziduri, proiectăm imagini ireale, dar pretindem că sunt alţii cei care trăiesc într-o lume paralelă, lipsită de fond.

Dacă vă întrebaţi „ce-o fi apucat-o şi pe asta?”, nu sunteţi singurii, nici eu nu ştiu. De un lucru sunt sigură, vinovaţi nu sunt „alţii”, problema e la mine 🙂

Advertisements

Soy asesina….

Derechos reservados Televisa San Angel

S-a trezit “criminalul” din mine sau cel puţin asta am fost într-o viaţă anterioară după rezultatul pe care mi l-a dat o aplicaţie de pe Facebook (vă daţi seama că am râs o jumătate de oră singură,nu?)

Acum să trecem la adevăratele asasine… Sunt cât se poate de reale pentru că seria “Mujeres asesinas” este bazată pe fapte reale, femei care au omorât cu un scop. Ca să fiu extrem de sinceră până la vizionarea episoadelor seriei chiar nu credeam că o crimă poate să aibă un motiv atât de puternic încât să explice comiterea ei. Pentru mine era ceva de oameni nebuni, foarte adevărat de altfel, dar v-aţi gândit vreodată că cineva îţi poate face atât de mult rău încât să-ţi pierzi controlul şi să-ţi doreşti şi tu la rândul tău să-l răneşti? Eu nu încerc să găsesc scuze pentru o asemenea faptă, dar încerc cel puţin să înţeleg de ce o femeie abuzată psihic şi fizic se poate transforma radical într-o persoană lipsită de remuşcări. Să nu vă imaginaţi că fiecare episod este plin de dramatism şi suspans, de fapt în asta constă farmecul seriei: diversitatea contextelor în care sunt plasate personajele, astfel încât uneori veţi urmări o scenă plină de umor negru si nu o să vi se pară bruscă trecerea la momentul crimei. Ceea ce pe mine m-a fascinat a fost evoluţia unor actriţe pe care eram obişnuită să le urmăresc în telenovele şi care erau obişnuite cu roluri de fete cuminţi care visează la iubirea perfectă. Foarte naturale atât din punct de vedere al aspectului fizic cât şi al atitudinii, interpretează nişte personaje deloc comode, pline de realism, dar la un nivel psihologic aproape de demenţă.

Primele două serii se găsesc pe YouTube, iar atunci când veţi căuta numele unui episod, primul rezultat va fi varianta completă. Eu o să pun câteva trailere, iar lista episoadelor o găsiţi aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Mujeres_Asesinas_(Mexico)#Mujeres_Asesinas

Vei zâmbi azi?

Lipsa de practică încetinește ritmul, dar nu șterge memoria exerciţiului. Când acest blog a luat naștere, mi-am promis că nu o să postez nimic lipsit de substanţă, doar de dragul de a scrie. Cum sunt mai impulsivă din fire, poate am profitat uneori de prezenţa unui blog pentru a împărtăși celorlalţi nemulţumirile mele. Nu vă pot promite că o să scriu de acum încolo numai despre cât de minunată este viaţa, pentru că nu e așa tot timpul și o știm cu toţii, dar o să încerc să găsesc cât mai multe subiecte plăcute. De asta nici nu am mai postat de ceva vreme, pentru că am considerat că nu mai am nimic interesant de zis. M-am concentrat prea tare facându-mi griji și probleme, care au existat dintotdeauna, doar că de data asta n-am mai căutat consolare în lucrurile frumoase în jurul meu, ci motive să-mi plâng de milă. Continue Reading »

“Pe vremea mea…”

M-am întors acum o săptămână de la mare unde am petrecut un sejur de neuitat. Am fost chiar la Marea Neagră (deşi dacă mă întrebaţi pe mine ar trebui să se numească Verde… Marea Verde) mai exact în staţiunea Mamaia. Cineva (un cap luminat) a zis că intuiţia nu te trădează niciodată şi ce zicea intuiţia înainte să plec? Continue Reading »

O întrebare cu răspuns deschis… Eu am impresia că momentan levitez între rai şi iad (da, ştiu, în locul ăla de mijloc, numit purgatoriu, în care te cam perpeleşti) în aşteptarea ultimelor rezultate. N-am planuri de vacanţă şi nici n-am de gând să-mi fac, anul ăsta i-am refuzat politicos pe ai mei. M-am gândit că la 20 de ani dă bine să spui că pleci cu prietenii, dar eu cred că o să plec pe Marte (aoleu nu, că acolo pleacă Smiley şi n-aş vrea să am probleme cu Laura). Continue Reading »

Ceva în care, cu siguranţă, foarte mulţi nu mai cred: poveştile nemuritoare Disney. Eu am crescut urmărind Little Mermaid, Lion King, Aristocats, Beauty&The Beast, Mulan, Pocahontas  şi nu mi-e ruşine să recunosc că mi se par încă la fel de fascinante, chiar dacă am depăşit demult vârsta copilăriei. Aş putea spune chiar că poate de-abia acum le pot aprecia la justa lor valoare.

Continue Reading »

Mulţumesc!

Aş vrea să le mulţumes tuturor celor care încă mai întră pe aici, deşi nu am mai postat nimic de foarte mult timp. Nu aş vrea să mă scuz, dar momentan încerc să mă concentrez asupra sesiunii şi vă promit că Big Bad Blendărău will be back soon! Take care!

P.S.: Un mulţumesc mai merge la Paula şi Ovi care ne-au făcut mândri cu prestaţia lor de Eurovision! Continue Reading »